NOI ȘI CERUL
(LITERAR)


Publicația națională de astropoezie și cosmopoezie
a Societății Astronomice Române de Meteori
(SARM)

NR.2, OCTOMBRIE 2025



SUMAR:
CONJUNCȚIA VENUS-JUPITER DIN 12 AUGUST 2025 (astro-foto-poezie),
ECLIPSĂ TOTALĂ DE LUNĂ ÎN ROMÂNIA PE 7 SEPTEMBRIE 2025 (variante astro-foto-poetice),
EXPEDIȚIA „CANARE 2025” A SARM LA CEL MAI MARE TELESCOP DIN LUME (poeme astrofotografice),
SCLIPIRI DE ASTROPOEZIE SCURTĂ (mini-antologie colectivă),
NOUTĂȚI „ASTRO” DIN AUGUST 2025 DE LA SALONUL CULTURAL MIHAIL SEBASTIAN (diverse),
ASTROCATRENE,
PRIMELE NOPȚI CU AURORA BOREALĂ ÎN CERCUL POLAR (ultimă oră)...

*

Pe 12 August 2025, cam pe la 5 dimineața, am observat un fenomen deosebit de spectaculos în circumstanțe dificile, încercând să evit poluarea luminoasă dintr-o intersecție dinspre sudul Bucureștiului.
Ulterior, pe 18 și 19 August 2025, am publicat în engleză pe website-ul organizației mondiale Astronomers Without Borders două astro-foto-poezii, din care acum o redau pe prima:

CONJUNCȚIA DIN 12 AUGUST 2025
Astro-foto-poezie de Andrei Dorian Gheorghe

11 August 2025, după prânz.
Am căzut în baie
și mi-am rănit brațele.

12 August 2025, pre-dimineața.
Mi-am folosit cu greu mâinile
pentru a fotografia apropierea aparentă
a celor mai strălucitoare planete
de pe cerul nostru,
Venus și Jupiter.

Deși minunată,
a fost cea mai dureroasă conjuncție
din viața mea.



Puteți vedea și varianta în engleză, accesând linkul de mai jos (cu mentiunea că, deși are 100.000 de urmăritori în 140 de țări, website-ul AWB nu are funcțional contorul extern al vizualizărilor – americanii care îl coordonează știu probabil mai bine de ce; o altă precizare care mi se pare importantă este că de multe ori noi publicăm la AWB astro-haiku-uri cu 17 silabe în limba engleză, dar la traducerea în românește ies mai multe silabe întrucât limba română este mai „lungă”):
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/08/18/august-12-2025-1-astro-photo-poem-by-andrei-dorian

Editoarea AWB, americanca Andee Sherwood, mi-a dat următorul răspuns:
„Dragă Andrei, sper că te simți mai bine și că problemele de la brațele tale s-au ameliorat.
Eu pot doar să-mi imaginez rezistența pe care ai avut-o când ai fotografiat conjuncția în timp ce erai în atâta durere.
Ești un astronom adevărat și devotat, ai ieșit afară accidentat noaptea să capturezi acest eveniment ceresc.
(Ar fi trebuit să stai acasă și să te odihnești.)
Andrei, îți mulțumesc pentru că ți-ai luat riscul de a face fotografia și pentru poezia ta minunată.
Sper că într-o zi vei putea privi înapoi la această poezie și vei râde de întâmplare, dar acum fă-te bine mai repede și să nu mai ai nicio durere de la cădere.”

*

Președintele fondator al SARM nu doar că a animat observarea eclipsei totale de Lună din 7 Septembrie 2025 la Târgoviște, dar i-a dedicat fenomenului și o ediție a emisiunii sale naționale de astronomie „Noi și Cerul” de la Columna TV, precum și o creație de cosmopoezie:

ECLIPSĂ TOTALĂ DE LUNĂ LA TÂRGOVIȘTE
Astro-foto-poezie observațională de Valentin Grigore

La începutul eclipsei, Luna a fost acoperită de nori.
În timpul fazei maxime, aceștia s-au mai împrăștiat.
După faza maximă, în timpul parțialității,
o pânză subțire de nori
(în care erau prezente picături de apă)
a generat o frumoasă coroană în jurul Lunii eclipsate,
centrată în jurul părții iluminate a satelitului natural.
Minunată încoronare cerească!







*

Pe 7 Septembrie 2025, IT-istul Alex Vizitiu a ieșit la o plimbare cu familia sa în Parcul IOR pentru a vedea eclipsa totală de Lună, fenomenul astronomic al anului vizibil din România.
El a fotografiat acest fenomen, i-a compus o astropoezie scurtă și a rezultat, fără nicio îndoială, astro-foto-haiku-ul acestei eclipse oriunde pe glob sau, după cum s-a exprimat editoarea „celei mai mari comunități astronomice din lume”, Andee Sherwood de la Astronomers Without Boders, „a wonderful piece of poetry”.
Lucrarea a fost inițial publicată în limba engleză pe website-ul AWB pe 12 Septembrie 2025, cu o mică introducere din partea mea (în calitate de traducător, lider fondator și purtător de cuvânt al mișcării românești de astropoezie – nr.1 în lume din 1996 încoace – și cofondator al secțiunii de astropoezie de la AWB – fondată de americanul Bob Eklund în 2010 la cererea președintelui de atunci, Mike Simmons, care a fost inspirat de activitatea SARM în domeniu și de unele discuții cu mine, dar aceasta este o poveste pe care o voi detalia altădată).
Iată varianta ei originală în românește:

ECLIPSĂ TOTALĂ DE LUNĂ ÎN ROMÂNIA CU ALEX VIZITIU
De Andrei Dorian Gheorghe

Mari fenomene
trebuie mereu urmărite
de sentimente omenești
(Andrei Dorian Gheorghe)

Eclipsa totală de Lună din 7 Septembrie 2025 a fost observată cu entuziasm din România, iar astronomul amator IT-ist Alex Vizitiu a realizat o lucrare deosebită în București:

ECLIPSĂ TOTALĂ DE LUNĂ
(7 Septembrie 2025, București)
Astro-foto-haiku de Alex Vizitiu

Țestoasa urcă,
disc aparent sub umbre de cer,
plat n-are cum fi



Iată, în linkul următor, și varianta în engleză de la AWB:
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/12/total-lunar-eclipse-in-romania-with-alex-vizitiu-b

*

O viziune tragicomică...

ECLIPSĂ DE LUNĂ
Astrocatren de Andrei Dorian Gheorghe

Luna este eclipsată
Și urcă-n cer ca o roată.
Nu-i ca mașina-mi urbană
Ce are mereu câte-o pană!

*

Și din nou o viziune explicativă...

FAZA ECLIPSEI DE LUNĂ PRIN PENUMBRĂ
(7 Septembrie 2025, Târgoviște)
Astro-foto-poezie observațională de Valentin Grigore

După totalitatea unei eclipse de Lună,
de coloritul căreia se bucură toată lumea,
urmează faza parțială,
când umbra dispare ușor de pe suprafața Lunii.
Nu este la fel de spectaculoasă
și de aceea puțini din cei care au văzut totalitatea o mai privesc
(la fel ca la eclipsa de Soare).
Dar după faza parțială
urmează faza eclipsei prin penumbră,
pe care nimeni o mai privește.
Este mai dificil de văzut și deloc spectaculoasă
după ce ai văzut totalitatea.

Puteți observa că partea indicată pe discul Lunii
este puțin mai întunecată.
Aceea este penumbra Pământului!



*

După câteva demostrații de astro-foto-poezie de autor (cea mai spectaculoasă formă de cosmopoezie), trecem la altceva.
În astrologia clasică, Zodia Balanței durează cam între 23 Septembrie și 22 Octombrie, așa că se poate spune că îi aparține mai bine de două treimi din luna Octombrie.
Dar în realitatea astronomică, datorită mișcării de precesie a axei de rotație a Pământului, în vremea noastră Soarele se află aparent în constelația zodiacală Fecioara (Virgo) între 16 Septembrie și 30 Octombrie, întrând în constelația zodiacală Balanța (Libra) de abia pe 30 Octombrie!
Totuși, i-am dedicat un astrocatren distractiv acestei configurații astrale, folosindu-i cea mai strălucitoare stea, Beta Librae, în denumirea ei alternativă (arabă) oficială:

LIBRA

M-alerga precum șacalii
Steaua Zubeneschamali
Căci îmi cântărise clanța
Constelația Balanța!
(Andrei Dorian Gheorghe)

*

De vrei să vezi mândre observatoare,
Du-te și prin Insulele Canare.
Aici se-mpletesc telescoape cu natura curată,
Iar stelele sunt mai prietenoase ca niciodată!
(Andrei Dorian Gheorghe)

În perioada 21 Iunie – 4 Iulie 2025, Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM), condusă de președintele fondator Valentin Grigore, și firma AstroTravels, condusă de dr. Ovidiu Văduvescu (lider fondator al proiectului descoperitor de asteroizi EURONEAR) din La Palma, au organizat o nouă expediție cultural-astronomică în Insulele Canare (prima a fost realizată în 2010 de acest tandem, care în 1999 organizase în România și cel mai mare eveniment internațional dedicat eclipsei totale de Soare din acel an, EuRoEclipse Perseids), de astă dată în La Palma (cu vizitarea celui mai mare „oraș” internațional de telescoape din emisfera nordică, Roque de los Muchachos Observatory - ORM, la 2400 m altitudine), Tenerife și La Gomera.
Iată și o lucrare cu câteva îmbinări mirifice ale pământului cu cerul din această expediție:

CAREU CU AȘI CEREȘTI: CANARE 2025
Poem astrofotografic de Valentin Grigore
(1. Luna, Pleiadele și Venus peste Atlantic, La Palma, 23-06-2025;
2. Configurație serală cu M44, Mercur, Pollux și Castor, La Palma, 23-06-2025;
3. Apus de Soare peste Atlantic, La Palma, 27-06-2025;
4. Calea Lactee în Tenerife, 29-06-2025)









*

Pe 20 Iunie 2025, SARM a început campania de menținere a României pe primul loc în lume în ce privește astropoezia (poziție pe care o ocupă încă din 1996), publicând în limba engleză pe website-ul Astronomers Without Borders (tribuna mondială nr.1 de promovare a acestei specii astronomico-poetice) prima sa mini-antologie colectivă din acest an (în traducerea lui Andrei Dorian Gheorghe).
Îmi face plăcere să menționez că, pe lângă trei nume deja consacrate în astropoezie, îi întâlnim aici și pe un poet prolific, apreciat și premiat (Constantin Kapitza), pe cel care în anii 1990 a înfințat și condus prima revistă românească de astronomie de după Revoluție și a realizat emisiunea săptămânală „Contact astronomic” la Radio Contact (Dănuț Ionescu, stabilit acum în Noua Zeelandă, unde a devenit membru al societăților de astronomie din această țară, dar continuă online să țină aproape de vechii lui prieteni din SARM și Astroclubul Bucuresti), precum și pe astrofilatelistul național (Alec Bartos).
Iată cum arată aceasta în limba română:

SCLIPIRI DE ASTROPOEZIE SCURTĂ
(O mini-antologie a Societății Astronomice Române de Meteori - SARM)

Arhipelag ceresc
De Andrei Dorian Gheorghe

Vidul este un ocean -
navighez prin centura
de asteroizi
ca printr-o colecție
de insule.

Polaris
De Constantin Kapitza

Steaua Polară,
Lumină înghețată,
O pâlpâire.

Fantezie Spațiu-Timp
De Dănuț Ionescu

Mă întorc în Spațiu
și Timpul Trecut
e Timpul Prezent.
Eu unde-s acum?

Copilăria-i prezentul,
anii-mi sunt trecutul,
iar eu sunt înapoi
în Spațiul cel Prezent,
cu Timpul cel Absent.

Meditație
De Valentin Grigore și Andrei Dorian Gheorghe

Ziua solstițiului de vară
este, ca orice altă zi,
o victorie a Soarelui.

Yucatan
De Alec Bartos

Ultima dată când îmi amintesc
că am fost meteorit
căzusem fix în ograda ta!

Ți-am alungat câțiva dinozauri
din zonă…
dar nici nu erau mari!

Viziuni
De Alex Vizitiu

Doctorul mă tot trimite
să îmi pun ochelari de vedere,
dar eu nu îl ascult,
o să-l întreb dacă pot
să-mi pun telescoape…

Re-definiție
De Andrei Dorian Gheorghe

Noi numim galaxiile,
roiurile stelare și nebuloasele
drept obiecte de cer profund,
deși roiurile stelare și nebuloasele
sunt găzduite de galaxii.

Poate că ar trebui să lăsăm doar
roiurile stelare și nebuloasele
drept obiecte de cer profund
și să redenumim galaxiile drept…
stabilimente de cer profund!

Iată și linkul pentru varianta publicată inițial la AWB:
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/06/20/flashes-of-short-astropoetry-a-mini-anthology-of-t

Iar editoarea AWB, americanca Andee Sherwood, a reacționat tot pe 20 Iunie după cum urmează:
„Salut, Andrei, nu îți pot mulțumi destul pentru <sclipirile de astropoezie> de astăzi. Această colecție de poezii a fost foarte <enjoyable> de citit și postat.
Mi-a plăcut cu adevărat, de asemenea, poezia ta sugerând că ar trebui să redenumim galaxiile ca <stabilimente>. (Poate chiar ar trebui!)
M-am mai bucurat pe deplin și de poezia lui Alex Vizitiu, <Viziuni>.
Îți mulțumesc foarte mult pentru această contribuție, Andrei.
Încă odată, ai pus împreună un grup special de poezii! (...)
A fost un mod minunat de a încheia o săptămână dificilă.
Să ai un weekend grozav, Andrei!”

*

Cine mărește Cosmosu-n fiece an?
Nu-i singurul, doar că e gigant: GranTeCan!
(Andrei Dorian Gheorghe)

Gran Telescopio Canarias (GranTeCan) din La Palma este cel mai mare telescop din lume, cu un diametru de 10,4 m (spre comparație, cel mai mare telescop din România, cel de la Berthelot, Hunedoara, are doar 0,5 m), a fost construit de spanioli cu participație americană și mexicană și a fost deschis în 2009, cu ocazia Anului Internațional al Astronomiei.
Membrii expediției SARM din 2025 au vizitat locația cu acest telescop, ghidați fiind de marele astronom Ovidiu Văduvescu (stabilit în Canare), iar președintele SARM a realizat câteva fotografii deosebite.

RAZA VERDE A SOARELUI LÂNGĂ CEL MAI MARE TELECOP DIN LUME
Poem astrofotografic de Valentin Grigore
(1. Apus peste Atlantic la GranTeCan, La Palma, 22-06-2025;
2. La GranTeCan, La Palma, 22-06-2025;
3. Raza verde, ORM, La Palma, 22-06-2025)







*

Profesorul matematician Zigmund Tauberg, mare iubitor de poezie și fost popularizator de astronomie (i-a fost și cel dintâi dascăl în domeniu reputatului astronom dr. Harald Alexandrescu, coordonatorul Observatorului Municipal Amiral Vasile Urseanu din București în 1984-2005), a reușit în timp să facă din Salonul Cultural Mihail Sebastian (pe care îl conduce de la începutul anilor 2000) singurul cenaclu literar din țară care asigură loc astronomiei și astropoeziei, precum și cenaclul cu cele mai valoroase și diversificate reprize muzicale (operă, operetă, romanță, șansonetă, folclor, muzică clasică instrumentală, muzică folk, muzică electronică etc.), grație fiicei sale, doctorița Liana Tauberg (o pasionată și excelentă organizatoare de astfel de spectacole).
Un salon cultural la care au mai avut loc și expoziții de artă și spectacole de balet, unde sunt interzise propaganda politică, propaganda religioasă, atacurile la persoană și obscenitățile și unde au susținut momente remarcabile poeți, scriitori, muzicieni și artiști din București și din țară, ba chiar și români din Diaspora, printre aceștia aflându-se numeroase personalități culturale.

Întâmplarea a făcut că Zigmund Tauberg mi-a fost și mie profesor de matematică în liceu (cam exigent, îmi dădea mai mereu nota 5!), iar dr. Harald Alexandrescu ne-a pus față în față ca astropoeți în anul 2000 chiar la Observatorul Municipal, neștiind că ne cunoșteam de peste un sfert de veac.
(Apropo de stilul profesorului Tauberg pe când era în activitate, era considerat un pedagog original și era foarte iubit de elevi.
O distinsă doamnă mi-a povestit la una din ședințele Salonului Cultural Mihail Sebastian că și ea îi fusese elevă domnului Tauberg și, înaintea unei teze la matematică, l-a întrebat pe acesta: „Dom’ profesor, azi ne dați greu sau ne dați ușor?”
A primit următorul răspuns:
„Va dau... greușor!”)
De atunci, Zigmund Tauberg (care a publicat două cărți excepționale de astropoezie pedagogică, „Cer, Om, Pământ” și „Simfonia astrală” – aceasta din urmă susținută de SARM prin prefață și astrofotografii) a devenit un pilon de bază al mișcării de astropoezie a SARM, atât în galele de cosmopoezie pe care aceasta le-a organizat la Observatorul Municipal București în secolul 21, cât mai ales în antologiile în limba engleză ale SARM, devenind totodată umul din cei șase laureați cu Marele Premiu Național pentru Astropoezie (de jurii SARM conduse de mine) de până acum, precum și cel mai longeviv astropoet din lume.
Mai mult, se poate spune că s-a creat și un parteneriat de suflet între salonul său cultural și SARM, domnul profesor găzduind cu drag la ședințele acestuia inițiative astronomice și astropoetice din partea noastră.
(Din păcate, n-am reușit să-i frecventez decât sporadic salonul până în 2019 din cauza serviciului extenuant pe care îl aveam, dar apoi am reprezentat regulat SARM la întâlnirile acestuia.)

Ședința din 19 August 2025 a acestui salon a adus mai multă astronomie ca oricând (evident, au existat și participanți care au citit altfel de texte, iar reprizele muzicale nu au lipsit nici ele), tema fiind planetele sistemului solar.
Profesorul Tauberg (la vârsta de aproape 98 de ani) le-a făcut o prezentare tehnică, iar eu mai degrabă una istorică, pigmentată de amănunte pitorești.
(Între acestea s-a numărat și felul cum Dimitrie Cantemir a numit la 1705, probabil pentru prima dată în literatura română, cele cinci planete vizibile cu ochiul liber.
Astfel, Mercur era Mercurie, Venus era Venera, Marte era Mars, Jupiter era Jebs și Saturn era Cronos!)
De asemenea, amândoi am citit și astropoezii despre planete, iar dintre cele prezentate de domnul Tauberg am ales acum una pe care am publicat-o pe 26 Noiembrie 2024 în limba engleză (în traducerea mea) pe website-ul Astronomers Without Borders, iar apoi în românește în cartea mea din 2025 „Cronici astronomice jubiliare 2023-2024 printre astropoezii campioane...” (de la Editura Astromix).
De fapt, veți vedea că a fost un dialog cu domnul Tauberg în rolul principal, care aici va fi însoțit suplimentar de o astrofotografie de Valentin Grigore (Jupiter, Hyadele și Pleiadele, 14-02-2025, Târgoviște):

UN DIALOG DE ASTROPOEZIE JOVIANĂ CU ZIGMUND TAUBERG
De Andrei Dorian Gheorghe

Cu puțin timp înaintea opoziției planetei Jupiter din 7 Decembrie 2024, Zigmund Tauberg stabilește acum un nou record mondial printre iubitorii cerului, publicând o astropoezie la 97 de ani, o lună și câteva zile:

PLANETA FURTUNOASĂ
De Zigmund Tauberg

Un astru luminos pe cer apare,
Alunecând pe boltă, cea mai tare
Dintre planetele solare.
Ea poate-avea, de vreți să știți,
Aproape-o sută sateliți
Și-mprejurimilor oferă
Fantastică magnetosferă.
În atmosfera sa-s prezente
Furtuni cumplite, violente
Și-o pată roșie-i furtună
Apocaliptică, nebună
Ce dăinuie, nu se oprește
Și timp de veacuri reușește
Ca să dureze-n cea mai mare
Dintre planetele solare.
Gigantică și cu imensă masă,
E Jupiter, planeta furtunoasă!

HAIKU JOVIAN
De Andrei Dorian Gheorghe

Nu mă simt atins
de furtuni joviene,
cicloanele terestre mi-ajung!



Iată și linkul de la AWB:
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2024/11/26/a-jovian-astropoetry-dialogue-with-zigmund-tauberg

Editoarea americană Andee Sherwood mi-a trimis atunci următorul răspuns:
„Prietenul tău Zigmund Tauberg este uimitor, iar poezia sa este la fel de uimitoare!
Ai făcut ceva frumos cu traducerea și îți mulțumesc pentru că mi-ai trimis astropoezia lui despre Jupiter.
Te rog să îi transmiți lui Zigmund cât de mult apreciez munca lui.
Îndrăgesc de asemenea și haiku-ul tău de la sfârșit...”

În ce mă privește, am ales a exemplifica mai jos una din astropoeziile pe care le-am citit atunci, dedicată atracției universale, cea care produce mișcările corpurilor cerești sau, după cum a spus boierul Costache Conachi pe la 1800, „atracția, în minte venită marelui Newton, este o atârnare pe care o au trupurile cerești unul către altul”:

O ALTĂ NEWTONIANĂ
De Andrei Dorian Gheorghe

-De ce orbitele voastre sunt largi? -
am întrebat planetele.
-Din cauza Soarelui --
mi-au răspuns ele.
Suntem obligate!

-De ce orbitele voastre sunt mici? -
am întrebat sateliții naturali.
-Din cauza planetelor -
mi-au răspuns ei.
Suntem obligați!

-Dar ție de ce iți pasă de noi? -
m-au întrebat planetele
și sateliții naturali.
-Din cauza condiției umane –
le-am răspuns.
Sunt obligat!

Această astropoezie a fost publicată prima dată în limba engleză pe website-ul AWB în 14 August 2025 la adresa:
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/08/14/another-newtonian-by-andrei-dorian-gheorghe

Editoarea AWB, Andee Sherwood, mi-a răspuns atunci:
„Salut, Andrei.
Îți mulțumesc pentru <Another Newtonian>.
Îndrăgesc felul în care ai compus această poezie ca o piesă cu întrebări și răspunsuri, bucurându-mă de fiecare răspuns pe care l-ai oferit.
Încă mai cuget că tu ar trebui să predai la clase pline de studenți despre astronomie prin darul tău de poezie.”

Interesant este și faptul că, inspirat de prezentările despre planete ale tandemului Tauberg-Gheorghe, un reputat poet din sală a compus pe loc un text distractiv pe aceeași temă (aluzie la faptul că Pluto, descoperită în 1930, a fost considerată planetă „cinstită” până în 2006, când Uniunea Astronomică Internațională a „retrogradat-o” la statutul de planetă pitică):

ASTROCATREN
De Constantin Kapitza

Planetele au ținut ședință
Căci niciuna nu este ființă,
Apoi s-au luat de mica Pluto:
-Tu să pleci de aici, măi, sluto!

Mai departe, cred că nu strică nici câteva imagini de la eveniment:

DIN ȘEDINȚA SALONULUI CULTURAL MIHAIL SEBASTIAN
DE PE 19 AUGUST 2025
Poem fotografic de Andrei Dorian Gheorghe
(cu Zigmund Tauberg, Liana Tauberg, Constantin Kapitza și autorul, pozat de Adrian Dragu)















*

În primăvara lui 2025, o altă doamnă distinsă de la Salonul Cultural Mihail Sebastian, autoare a multe volume de poezie și doctoriță renumită, mi-a oferit un astrocatren simpatic, pe care il redăm mai jos:

PERIGEU
De Elena Armenescu

Atunci când Luna se află la perigeu,
Pe cer este un spectacol astral,
Iar somnambulii și-ating propriul apogeu,
Urcând pe case-n mod fenomenal!

Cu acest prilej mi-am amintit că, în urmă cu mai mulți ani, tot la Salonul Cultural Mihail Sebastian, am primit și următorul astrocatren remarcabil, de astă dată de la un domn distins:

PARADOX
De Constantin Nasta

Nou cercetător galactic
Mă dilat cât pot să trec
Măsurând viteze tactic
Dar savanții-mi spun parsec.

Și dacă tot am dat-o pe astrocatrene, mai adaug unul, pe care l-am citit la ședința din August 2025 de la același salon cultural, dedicat celui mai mare și celui dintâi asteroid descoperit de oameni (mai precis de italianul Giuseppe Piazzi în 1801 la observatorul astronomic din Palermo), care astăzi este considerat deopotrivă planetă minoră din centura principală de asteroizi (dintre Marte și Jupiter) și singura planetă pitică poziționată în acea zonă.

CERES
De Andrei Dorian Gheorghe

Ceres este o planetă pitică,
Dar și-una minoră, la o adică.
Situația pare puțin zurlie,
Corp celest cu dublă cetățenie!

*

LUNA ȘI VENUS ÎN EXPEDIȚIA „CANARE 2025”
Poem astrofotografic de Valentin Grigore







*

Pe 7 și 8 Septembrie 2025, am încercat o foto-expeditie în zona centrală a Bucureștiului și, dacă Alex Vizitiu a realizat astro-foto-haiku-ul eclipsei totale de Lună din acea perioadă, mie mi-a ieșit de-a dreptul serialul de astro-foto-poezie (în 10 episoade) dedicat aceluiași fenomen, pe care l-am publicat întâi în limba engleză pe website-ul Astronomers Without Borders.
Mai jos însă am încercat o versiune românească simplificată, sub forma unui astro-foto-poem de dimensiuni mai mari.

ECLIPSĂ DE LUNĂ PESTE BUCUREȘTI -
ÎNTRE APUSUL ȘI RĂSĂRITUL SOARELUI
(7-8 Septembrie 2025)
De Andrei Dorian Gheorghe

Acompaniind apusul de Soare,
noi înșine devenim
mici planete vii.













Într-o lume confuză,
un stâlp de lumină
poate dezvălui
un sens lucid.











Splendoarea unui apus de Soare -
merită să mergi pe drumul lui
și să riști a fi lovit de mașini
pentru coborârea sa tot mai frumoasă
cu siguranța
unui nou răsărit.













O parțialitate în creștere neabătută
se poate împlini într-un târziu
ca întreg.











Morala unei eclipse totale de Lună:
fenomen întunecat,
emoție luminoasă.







Martori:
Marile stele Vega și Arcturus,
un râu și un palat.
Eroină:
Luna recuperându-și
strălucirea.







Deși Soarele a apus
de câteva ore,
lumina lui încă lucrează
pe Jupiter și Lună.







Venus într-o scurtă plimbare,
lăsându-se înlocuită
de păsări zburătoare
și dispărând în culorile
crepusculului de dimineață.
Ce plăcere!







Culorile crepusculului de dimineață ștergând
amprentele eclipsei de Lună
și făcând loc Luminosului Pictor:
Soarele!











Soarele răsărind
din Turnul Parașutiștilor,
el însuși un parașutist atipic,
care nu coboară,
ci urcă în zbor lent,
inversând cosmic
logica locului.













Spre finalul numărului (dar nu în final!), cu totul opțional pentru cititori, redau și linkurile de la AWB pentru serialul propriu-zis, împreună cu impresiile editoarei americane Andee Sherwood pentru fiecare dintre cele 10 episoade (este vorba, totuși, despre managerul global al astropoeziei, desemnat de „cea mai mare comunitate astronomică din lume”!):

1. Companion
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/15/lunar-eclipse-over-bucharest-1-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Salut, Andrei!
Cred că haiku-ul din ultima ta contribuție este una din lucrările mele favorite!
M-am bucurat cu adevărat citindu-l azi dimineață și îți mulțumesc pentru că l-ai împărtășit.
Imaginile sunt de asemenea frumoase și a fost o plăcere să le privesc.
Îți mulțumesc pentru că ai adus culoare în această dimineață cenușie din Los Angeles.”

2. Stâlp de lumină
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/16/lunar-eclipse-over-bucharest-2-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Mulțumesc pentru noua poezie și imagini.
Îmi place felul în care ai comparat stâlpii de lumină cu arborele sau tufișul înalt din ultima fotografie.
Mi-a plăcut, de asemenea, felul în care cuvintele tale au <smuls> imaginile împreună pentru a face un poem complet.
<Well done, Andrei!>”

3. În voia apusului de Soare
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/17/lunar-eclipse-over-bucharest-3-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Ești un om brav pentru că ai stat în mijlocul străzii cu mașini în mers pentru a captura strălucirea apusului de Soare cu aparatul tău.
Sper că te-ai străduit să rămai în siguranță.
Fotografiile tale sunt <artă> și știu că artiștii nu pot fi înspăimântați când muzele culminează sângele creator ce curge în creierele noastre.
Să fii cu grijă, Andrei.
Îți mulțumesc pentru a treia ta contributie, am îndrăgit poezia ta (chiar și partea cu mașinile pe stradă) și am privit ceva timp fiecare fotografie înainte de a le posta pe blog.
Într-adevăr, aceasta este o altă piesă adorabilă.”

4. Parțialitate
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/18/lunar-eclipse-over-bucharest-4-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Îți mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să creezi așa o serie bună despre capturarea eclipsei de Lună peste București.
Mi-a plăcut calea prin care ai creat acest ajutor vizual pentru aceia dintre noi care au ratat evenimentul din cauza locațiilor noastre.
Bravo ție pentru tot timpul tău și pentru că ai acceptat provocarea mașinilor în mers ca în episodul trecut.
(Oprește-te să mai faci asta ca să nu fii lovit într-una din aceste seri.)
Am îndrăgit cu adevărat fiecare parte din această serie!”

5. Totalitate
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/19/lunar-eclipse-over-bucharest-5-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Am fost fericită să aflu că mai multe episoade vor fi trimise săptămâna viitoare.
Multe mulțumiri pentru că mi-ai permis să știu aceasta și pentru episodul cu imagini de azi.
Toate sunt acum postate pe web.
Încă odată, <great job>, Andrei!
Să ai un weekend glorios!”

6. Cu martori
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/22/lunar-eclipse-over-bucharest-6-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Mulțumesc pentru emailurile tale instructive și pentru noua poezie de azi.
Cel mai mult îmi place imaginea a treia.
Poezia ta a fost grozavă, mi-a plăcut felul în care ai scris-o și am apreciat cuvintele tale despre cum Luna își recapătă strălucirea după eclipsă.
<Very nice and well done, Andrei!>”

7. Lumină lucrătoare
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/23/lunar-eclipse-over-bucharest-7-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Salut, Andrei.
Mulțumesc pentru al șaptelea episod din serial.
Mă întreb câți oameni au ratat strălucirea planetelor după ce s-a terminat eclipsa.
A fost grozav să le văd strălucind în imaginile tale și încă odată ai scris o poezie bună pentru a evidenția prezența lor în cerul de noapte. (...)
Mă bucur cu adevărat de acest serial de poezii și imagini.
Privesc înainte spre primirea unui episod nou în curând.”

8. Crepuscul cu Venus și păsări
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/24/lunar-eclipse-over-bucharest-8-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Mi-a plăcut cum ai scris despre Venus că s-a lăsat înlocuită în cer de un stol de păsări.
Cred că toate poeziile și fotografile tale din acest serial ar putea face cândva un slideshow adorabil pentru public întrucât ai combinat atât de frumos astronomia cu natura.
(Ai putea face și un video, de asemenea!)
Îți mulțumesc din nou, Andrei!”

9. În voia răsăritului de Soare
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/25/lunar-eclipse-over-bucharest-9-by-andrei-dorian-gh

Feedback Andee Sherwood:
„Episodul 9 este FRUMOS!
Este o adevărată desfătare pentru ochi!
Cuvintele și imaginile tale curg perfect într-o viziune poetică spectaculoasă, Andrei.
Și dacă această viziune nu motivează oamenii să privească cerul mai des, nu știu ce altceva i-ar motiva.
<Lovely work, Andrei!>
Îți mulțumesc din nou pentru că ai adus culorile răsăritului aici, într-o altă dimineață închisă.”

10. Sfârșitul serialului meu de astro-foto-poezie
https://my.astronomerswithoutborders.org/blogs/andrei-dorian-gheorghe/2025/09/26/lunar-eclipse-over-bucharest-10-by-andrei-dorian-g

Feedback Andee Sherwood:
„Salut, Andrei.
Am îndrăgit episodul final, a fost perfect oricum am lua-o.
De la imaginile colorate și strălucitoare la felul grozav în care ai încheiat serialul.
<Wow, what a great series!!!>
Imaginile cu Soarele răsărind mi-au umplut ecranul cu speranță pentru o nouă zi și apreciez enorm toată munca ta grea de a pune acest serial minunat împreună în felul în care ai făcut-o.
Bravo! Bravo! (Aplauze.)”

*

ULTIMĂ ORĂ

Valentin Grigore și SARM, împreună cu Dan Moldovanu și Ro Team Tour (operatorul turistic nr.1 în România în ce privește expedițiile astronomice), au organizat pe 28 Septembrie – 8 Octombrie 2025 o acțiune la cercul polar, în Finlanda și Norvegia, pentru observarea aurorei boreale.
Mai jos redăm trei lucrări de la începutul expediției: prima și a treia de Valentinț Grigore, iar a doua reprezentând o lucrare colectivă a SARM, despre care este de evidențiat că la un moment dat (demonstrativ pentru virtuțile astronomiei) conține un scurt comentariu tehnic la prima poză din partea celui mai activ observator individual al cerului din istoria României, salontanul Kosa-Kiss Attila (premiat de British Astronomical Association, International Halley Watch și American Association of Variable Star Observers – pentru depășirea colosalei cifre de 100.000 observații), alături de unul poetic din partea subsemnatului, urmate de varianta nouă a unui limerick de Alex Vizitiu (publicat inițial în recentul meu „hipertratat astroumanist” de la Editura Astromix).
Evident, mai multe despre întreaga poveste vor apărea în numărul viitor.

ÎN CAPITALA LAPONIEI
Introducere de Valentin Grigore

Cu ocazia expediției la aurora boreală din Finlanda și Norvegia,
am realizat și o premieră personală:
am traversat Cercul Polar de Nord
odată ce am ajuns în Laponia la Rovaniemi.



PRIMA NOAPTE CU AURORA BOREALĂ ÎN CERCUL POLAR
-28 Septembrie 2025, Sirkka, Laponia, Finlanda-
Creație colectivă a SARM
(text: Valentin Grigore
fotografii: Dan Moldovanu - 1, David Justin - 2, Erik Culescu, Octavian Neagoe
comentarii: Kosa-Kiss Attila, Andrei Dorian Gheorghe
limerick: Alex Vizitiu)

Cer parțial senin.
De la căderea serii, aurora verde a fost prezentă printre nori aproape în permanență.
Pe la ora 1 au venit reprize cu cer senin, dar aurora a dispărut.
S-a „reaprins“ în jurul orei 3, inclusiv cu perdele de culoare roșie.
(Valentin Grigore)



La dreapta sus putem observa stelele Castor și Pollux.
Mai jos, strălucitoarea planetă Jupiter.
Se vede constelația Cancer cu roiul stelar M44.
Superb!
(Kosa-Kiss Attila)

Când Soarele nu este acasă,
Aurora dansează pe masă.
(Andrei Dorian Gheorghe)



Sub stelele în cer de mătase,
Aurora broda forme joase.
Culorile vii,
Dansând chiar zglobii,
Pictau nopți cu farmec, impetuoase.
(Alex Vizitiu)







A DOUA NOAPTE CU AURORA BOREALĂ ÎN CERCUL POLAR
-29 Septembrie 2025, Nordkapp, Norvegia-
Astro-foto-poezie observațională de Valentin Grigore

Aurora a făcut spectacol pe cer.
Norii s-au încăpățânat să nu lase prea mult vederii.
Vânt puternic.
Aurora a dansat în continuu dincolo de nori, cu pânze și voaluri colorate.
Culoarea verde,
atunci când apăreau porțiuni foarte intense pentru circa 10-15 secunde,
se distingea colorată și cu ochiul liber.
Iar partea roșie-vișinie se vedea ca un roșu-rozaliu pal.



*

Director: Andrei Dorian Gheorghe
Președinte fondator al SARM: Valentin Grigore
Web master: Florin Alexandru Stancu
Portal publicație: https://cosmopoetry.ro/noi-si-cerul-literar/
Adresa de contact: [email protected]
ISSN 1454-3052

*

© 2025 SARM
(Societatea Astronomică Română de Meteori)